Zâmbește. Până la momentul dat, obscur e totul. Clar ? Zâmbește. Copil adus în brațe de un rinocer, alunecând pe roșul-curcubeului. Ochi mari, căci în cei mici nu i-ar încăpea toate visele. Aliniate într-un șir efemer, la comanda ei, ele penetrează realitatea împlinindu-se. Deci, Zâmbește. Aleargă ușurel legănând talpa de la mijloc spre degete și cum zburdând dulciu ea trece, nu îmi rămâne decât să privesc în ochii ei, și să sper că mă reflect eu. Zâmbește, pentru că îmi zâmbește mie. Mânuțele sus, ochișorii fug dintr-o realitate în alta – mai imaginară, zglobiu sărută, copilăros respiră.
A zis cineva că pe clapele negre se cântă mai trist. Vedeți, v-ați aștepta să zic că le-am străpuns pe cele albe, nu azi…
Fără nume Original 