De la .. până la

N-am timp. Îl țin de mână și transpirat alunecă printre degete. Ca pe un copil îl sorb în brațe, îl aduc la maturitate și mă lasă. Și vinovatul-s eu, pentru că e educația dată de mine.

Un nou început, e un pas înapoi. Nu există noi începuturi, ci doar continuări a destinului în care nu cred.
Printre altele, chestia cu începuturile e foarte interesantă. Am observat într-un buzunar din personalitatea mea ceva ce nu poate fi dus la un atelier de reparație. Tot ce e legat de trecutul meu și nu e perfect, merge în latrină. Cert afirm și indubitabil pot să conving pe oricine că e plăcut așa să trăiești. Defecte mecanismul meu nu prezintă, pe lăngă curentul de miros înțepător ale unor lucruri de la gunoiște ce te spiralizează și încearcă să te devasteaze psihologic, dar fără succes [personal pentru mine].

De unde până unde se întinde timpul, faci apel la judecata..conștiinței, și dacă o vezi pe Ea, te transferi la un pachet nelimitat de timp. Se zice că viața-i scurtă și trebuie să reușesti să le faci pe toate. Exact, e scurtă.. pentru cei ce nu au simțul economiei și a efectivității. Suntem două valuri, fiecare din mări diferite, ce se contopesc în același ocean. Ea e acel val fin și spumos, străpuns de sentimentele de dragoste față de mine, eu, sunt o concentrație de substanță indinspensabilă existenței ei.

[…]

Ți se înroșește creierul când o suprapui pe Ea – timpului. O infinitate nedescoperită, la fel ca și ultima cifra a valorii lui Pi [caracterizare făcută pentru a evita cuvântul “lucru”] și un lucru ce are un început și nu are un sfârșit [Aici rescrisă ideea celui de al doilea aliniat]. Unde însă sunt eu ? Eu stau sub soare lângă ea și prin intermediul neuronilor îmi focusez viața doar asupra Ei. Pe cât de rațional gândesc, pe atât mai irațional devin. E făcută pentru mine… “Sculptată într-o marmură de argint de mâna unui sculptor orb, căci văzând, n-ar fi putut decât să sfărâme de gelozie opera sa.”